Se întâmplă nu de puține ori în cazul unor scriitori
puternici, care au cu adevărat ceva de spus, ca timpul să demonstreze
caracterul premonitoriu conținut în unele dintre creațiile lor. Traversăm de
mai bine de un an de zile o perioadă pandemică, în care ne-au fost recomandate
sau chiar ni s-au impus distanțarea de ceilalți semeni și izolarea. Cine va
avea curiozitatea să recitească dramaturgia lui Viorel Savin va descoperi că
sentimentul claustrării este una dintre temele sale predilecte în piesele cu
fior tragic, cuprinzătoare de neliniști metafizice cum sunt, spre exemplu: „Poarta”,
„Doamne, fă ca Schnauzer să câștige”, „Tu nu ești trupul tău”, „Bătrâna și
hoțul”. Totodată, aceste piese reflectă pregnant și pasiuni de-ale autorului:
poezia (de subliniat că Viorel Savin este deopotrivă un prozator și poet
remarcabil, fapt notat deja de critica de specialitate), admirația pentru arta
actorului, prețuirea artei plastice. Excelentă ideea editurii ieșene „Princeps
edit” de a grupa cele patru piese într-un volum cu titlul „Poarta” și un
subtitlu aluziv: „texte pentru lectură și înscenări”. (Cartea a fost publicată
în 2011, cu o prefață de Daniel Corbu.) În anexă găsim opinii critice semnate
de Constantin Călin, Constantin Ciopraga, Mircea Dinutz, Mircea Ghițulescu,
Petre Isachi, Valeria Manta-Tăicuțu, Ion Rotaru, Valentin Silvestru, Vasile
Sporici, Laurențiu Ulici. Eu am descoperit recent această bijuterie (cartea beneficiind
și de condiții grafice excelente) cuprinzând piesele care fac parte dintr-un
top 5 personal (desigur, subiectiv) din dramaturgia lui Viorel Savin (eu aș fi
adăugat „Lucruri și ființe”). Sper să nu se înțeleagă greșit: chiar sunt
convinsă că fiecare piesă de teatru semnată de Viorel Savin este reprezentativă
pentru dramaturgia românească. Anul trecut, la Editura „Ateneul scriitorilor” a
apărut volumul „De-ale revoluției”, cu patru dintre piesele social-politice ale
dramaturgului Viorel Savin: „Funia sau Comèdia supunerii”, „Greșeala”,
„Închisoarea de sunete (Clopotul)” și „Bustul – politică și mahala”, în care
autorul dovedeşte o percepere lucidă a actualității. Dar inclusiv în cazul când
temele dramei sunt istorice, personajele lui Viorel Savin cochetează cu
reflecția filozofică. Fie că sunt sau nu ființe morale, personajele sale sunt
înclinate spre meditație. Iată, spre exemplu, ce spune BĂRBATUL (în piesa
„Greșeala”): „Frica este începutul morții. Eu nu pot muri înainte de a fi
mărturisit, înainte de a fi fost răzbunat!... Frica este un vânt aspru care
tulbură doar celulele animalelor. Eu pot s-o stăpânesc! Este sclava mea, pentru
că în mine eu sunt stăpânul meu!” Sau în „Tu nu ești trupul tău”, unul dintre
cele mai emoționante texte despre speranță și cultivarea artistică a eului, EL
i se dezvăluie EI: „Ai măcar atâta curaj și ascultă: sunt Cineva, trecând pe Aici,
spre Undeva. Contează doar senzația
de curgere, adierea, trecerea! Sunt Cineva...
trecând pe Aici... spre Undeva!... În Aici, ești tu. Așteptai cu Lăuntrul
tău această trecere. Trecerea prin Aici te atinge”.
Din punctul meu de vedere, Viorel Savin este un dramaturg
modern, cu nerv, spontaneitate, tensiune dramatică, știința replicii, abilitate
de a crea conflicte convingătoare, persuasiune, inteligență, imaginație și
intuiție, înclinație pentru mistic și alegoric. Teatrul său abordează o
varietate de subiecte, neocolind metafora.
(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, aprilie 2021, p. 11)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu