Melania, o egretă albă

Foto: Chromatique Photo Studio (Bacău)

Melania e mai mult decât o bătrânică simpatică din Basarabia,

ea e bucuria și speranța, tristețea și demnitatea, puterea și

gingășia copilului abia trezit dintr-un somn odihnitor.

Ea știe să „prefacă” păsări și iubește cel mai mult cocostârcii, 

păsările venirilor, plecărilor și reîntoarcerilor. 

Melania e nostimă chiar și-atunci când se află în apropierea morții,

„De ce-ai murit măi, Timofte?!” îl întreabă pe cel din fotografia de pe noptieră.

Melania culege numele știuților și neștiuților de pe monumentele funerare,

construiește o genealogie. Melania e plină de viață, Melania e obosită,

Melania așteaptă, Melania se-ntoarce la tot ce-a legat-o cu iubire. Își

amintește. Prietenele din copilărie, jocul de-a avionul.

Amintiri. Mama. Școala, de trei ori

la clasa întâi. Au venit rușii, apoi am fost numai românii, 

apoi iară o venit rușii. Și-apoi privirea cată-n oglindă frumusețea din tinerețe.

Prima noapte de dragoste „așe și așe”. Dar au urmat unele

din ce în ce mai frumoase. Până când bărbatul

a plecat la război. S-a-ntors. Nu mai era ce-a fost.

Iar acum Melania e bătrână și plină de doruri.

A părăsit-o Timofte,

de tot. S-a dus în ailaltă lume în care-ajungi

după ce treci niște vămi. Melania e singură. Copiii

și nepoții stau într-o țară care-i departe. „Pe unde

o mai fi și Grecia asta?!” Îi răspunde strident un sunet de

telefon. Alo, alo... vii, nu vii, nu te știu dacă ești,

dacă nu ești... Alo, alo... Îi răspunde un vuiet.

De ce să vină așa curând iarna, totul se albește,

totul e alb. Visul. Speranța. Vălătuci de alb.

Apa e albă. Dorința e albă. Și ghipsul...

Genunchii se-ndoaie de frig.

Rugăciunea ridicată-nspre icoană,

Albă și ușoară ca volbura. 

Albă și grea ca prima zăpadă.

Dar Melania e o republică, singura țară

ce-și are capitala în suflet. Peste care

ninge cu petale de flori, ninge și o
fâșie de lumină se așază peste o fâșie de noapte,
ninge și o bucată de întuneric se așază peste
șalul de lână neagră... 

Bătrâna care locuiește într-o râpă,
într-un sat în care totul e amorțit,
bătrâna dulce ca zahărul candel, 
care-a îndrăgit toate vietățile cu suflet,

care-a prefăcut atâtea și-atâtea păsări, 
s-a prefăcut, iată, într-o egretă albă. 

Și-acum va pluti... 

(violeta savu)

Astfel am „simțit”-o eu pe minunata actriță Rodica Mandache, în rolul Melaniei din piesa „Republica Melania”, de Irina Nechit

Regia: Gelu Colceag
Scenografia: Adrian Damian
Asistent regie: Alexandru Bogdan
Light-design: Cristian Niculescu
Video: Luca Achim

Spectacol văzut la Teatrul Municipal Bacovia, la Bacău-Fest Monodrame, 2019