"Freak", un spectacol la care am plâns cu zâmbete

"Freak" Florin Piersic Jr., fotografie de Viorel Cojan

În ziua a treia la Festivalul "Gala Star" (Bacău), la recitalul excepţional a fost... "Freak", un one-man-show realizat în totalitate de Florin Piersic Jr., regie, scenariu, interpretare.

Încă înainte de a începe se simţea că va urma ceva neaşteptat. Nu ştiam în ce fel, dar fără să fie agitaţie, parcă erau tot felul de mişcări în sala de teatru care de altfel s-a umplut până la refuz. Şi, în cele din urmă a apărut... primul din seria de 13 personaje (cred că erau 13, n-am numărat, aşa am citit într-o prezentare). Primul personaj nu m-a convins foarte mult, mi-a fost teamă că tot ce va urma va fi în acelaşi registru, aflat puţin la graniţa vulgarităţii deşi recunosc că nu era deloc lipsit de umor inteligent. În ciuda acestui comentariu, recunosc că am apreciat persiflările la adresa pudibonderiei. Dar ce a urmat după aceea.... personaje din cele mai diferite, subliniate de actor prin schimbarea bluzei, a câtorva accesorii dar mai ales, a vocii, a atitudinii, a tehnicii actoriceşti. A fost pe rând, cinic şi blând, perfid şi inocent, tânăr şi bătrân, vulgar şi discret... A conturat extraordinar personaje simple, de la marginea societăţii (un cerşetor, un copil al străzii cu deficienţe, o femeie de serviciu la "Operă", un bătrân de care a uitat şi moartea etc.) - oameni umili dar sensibili, cu inimă mare. Contrastul puternic între statutul social foarte modest şi sensibilitatea acestor personaje, aparent "mici", nu avea cum să nu te impresioneze. Deşi conturate cu umor, personajele ascundeau o rană sufletească. Da, am plâns cu zâmbete la spectacolul lui Florin Piersic Jr., pentru că mi-au fost prezentate personaje de tip paria iar defectelor lor, actorul le-a subliniat prin umor dar şi cu firească solicitudine. Mi-a plăcut cum au fost conturate toate personajele şi dintre toate, am îndrăgit mult cerşetorul, modest şi sensibil, foarte sărac dar fericit în inima lui, care dăruia primind, un om sărac cu duhul dar plin de iubire. Mi-au dat lacrimile şi am zâmbit pentru că da, personajele lui Florin Piersic Jr. sunt luate din realitate! Pentru că poate recunoşti un cerşetor pe care îl ştii că stă cuminte la intrarea de la un supermarket sau pe acel operator enervant străduindu-se să te convingă să cumperi un lucru complet inutil sau enervantele gume de mestecat ("mestecate"!) aruncate te-miri-unde (chiar şi pe marmura de la "Operă"!) iar femeia de serviciu care le curăţă nu este indiferentă la frumuseţea simplă a lucrurilor. Sau poate recunoşti şeful care prin aşa-zisă grijă exagerată faţă de tine te cheamă la serviciu şi-n dimineaţa unei zile grav îndoliate (Doamnelor şi domnulor: The Truman show!) sau pe acel unchi care a "adunat" tot felul de lucruri inutile sufocându-şi propriul spaţiu vital sau poate te recunoşti chiar pe tine însuţi/ însăţi în unele momente, eu m-am recunoscut parţial în cel care priveşte lumina ce se aprinde noaptea la fereastra unui apartament străin.

Totul a fost foarte bine dozat pe scenă, nimic nu a fost strident, niciun personaj n-a părut creat artificial. Flegmatic dar atât de natural, cu inteligenţă şi rafinament, uneori cu ironie fină şi chiar cu autopersiflare, Florin Piersic Jr. a demonstrat că este, la fel ca tatăl său, un mare actor (însă vorbim de două abordări actoriceşti foarte diferite şi nu sunt tocmai potrivite comparaţiile). Cu puţin înainte de sfârşitul spectacolului, a anunţat spectatorii că "mai e o ţâră". A stat aproape 2 ore pe scenă fără să plictisească publicul nicio secundă, chiar şi atunci când îşi schimba tricoul într-un colţ al scenei emana o anumită energie. Din punctul meu de vedere, putea să mai interpreteze încă vreo 5-6 personaje că nu aş fi obosit urmărindu-l. Sunt convinsă că nimeni nu ar fi obosit. Toţi am savurat fiecare moment şi eram curioşi oare ce personaj va mai urma...

Nu ştiu cum se face dar când te încarci cu un spectacol cu o asemenea forţă emoţională, parcă şi natura conlucrează. Am ieşit de la spectacol, am intrat în Pasajul Revoluţiei, m-am uitat sper cer, între două fante conturate de siluetele blocurilor, o jumătate de lună strălucea într-un halou straniu... era bizar şi frumos. Am ajuns acasă unde era multă linişte şi n-am vrut să o tulbur cu nimic, n-am vrut nici măcar să citesc cum fac de obicei înainte de culcare. Am luat un măr verde, am muşcat din el, m-am uitat pe fereastră. Cireşul meu proaspăt înflorit stătea jumătate în lumina unui felinar, jumătate era în semi-umbră. Deşi era mai departe, am observat tremurul uneia din crenguţele luminate. Şi imediat, în apropierea mea, o crenguţă aflată în umbra miezului de noapte a tremurat şi ea, vrând parcă să-mi atragă atenţia că nu doar ceea ce străluceşte vizibil pentru ochii noştri are importanţă. Aşa ca personajele din "Freak"...

Mulţumesc, Florin Piersic Jr., mi-ai umplut inima!