aminamor

 pânza de păianjen se aşterne peste sexul lui

simt o tristeţe inexprimabilă în niciun sărut

văd cu ochii închişi bolta cerului

pe care pictorul a lăsat

o icoană cu maica îndurerată

faţa rotundă linie curbă continuă legând

buze nări ochi linie neagră linie caldă

absorbind lacrimi

pânza de păianjăn îşi încâlceşte iţele

eu nu voi fi niciodată femeia acestui bărbat

vorbele lui cad grele în inima mea

visul meu lângă el este peliculă neagră

„uite ce frumos se poate muri”

îmi şopteşte exersând

erotisme pe pânze abstracte

în camera lui de Barbă Albastră

îmi oferă blând şi de la distanţă

un loc într-un fotoliu piesă de anticariat

doar aşa pentru a privi

din când în când pe fereastră

la o nelămurită tandreţe

din depărtare el mă vedea

frumoasă

(poezie din vol. Din depărtare el mă vedea frumoasă, 2011, Ed. Tracus Arte)