O poezie enigmatică afăm în volumul semnat de Andra Rotaru, intitulat
„Lemur” (Cartea Românească, Bucureşti, 2012). Cartea este stranie încă din
titlu, explicat de autoare în „Ziarul de duminică”: „Înseamnă că un spaţiu
minunat a avut un efect neaşteptat asupra mea. Lemurul s-a născut în pădurile
de la Tescani, pe un domeniu imens, populat de animale şi urletele lor. Într-o
cabană de lemn care a găzduit mulţi trecători. Acolo, noapte de noapte, frica
punea stăpânire pe mine, pădurea şi câmpurile dimprejur expulzau animale până
în apropierea cabanei, le goneau înspre alte forme de viaţă. S-a nimerit să ne
întâlnim. Dacă eu purtam cu mine temerile iscate de o izolare atât de
îndelungată, ele purtau ofrandele lor primitive: blănuri acoperite de sânge,
resturile de animale cu care se hrăniseră. Atingerile dintre mine şi ele au
fost aproape ritualice. Îmi dezveleam braţele, le lăsam să mă adulmece, de abia
apoi le mângâiam. Pielea albă a mâinilor se murdărea de sângele vieţuitoarelor
omorâte de ele.” Desigur, explicaţia este metaforică, realist vorbind, mărturisirea
dezvăluie doar unde se plasează geografic (Tescani, judeţul Bacău), spaţiul
care i-a prilejuit poetei întâlnirea şi contactul cu un animal fabulos, căruia
alege să-i dea supranumele de „lemur”.
Spaimele, frisoanele singurătăţii s-au concentrat în poezii dense, destul
de apăsătoare, cu o textură aproape carnală. Înfăţişările lemurului nu sunt altceva decât proiecţii ale eului, cum de altfel
atrage atenţia poetul Ioan Es. Pop pe coperta IV: „Cine este eu în această carte? Cine este tu? Sau: există cu adevărat eu, tu, noi aici?”. Între personajul
uman şi animalul „lemur”, interacţiunile variază, de la apropiere, prietenie, identificare,
până la detaşare sau frică teribilă de „celălalt”. Diferenţele între cei doi
sunt definite ca între văzut şi nevăzut, spirit şi materie, dar fără a fi
complementare. În mod neconvenţional, domină natura animală. Lemurul are
simţurile supradezvoltate şi dispune de puteri magice, răscolind în natura
umană, trăiri de o intensitate copleşitoare. De fapt, ele sunt provocate de
„amintiri”, după cum se numeşte şi un poem.
Sunt descrise tot felul de gesturi ritualice ale lemurului, el se manifestă alternativ; teluric, ca un animal primar
venit din preistorie, mistic, ca un idol născocit de o religie posibil hindusă.
Dar tendinţa lui de acaparare şi posesivitate este adesea împinsă la extrem:
„îşi apropie buzele de fruntea mea,/ şi buzele seamănă cu nişte piei de copil./
ţin ochii închişi, îi deschid,/ şi el vrea să se apropie tot mai mult./ ar vrea
să-mi scormonească tâmplele,/ să le desfacă. de o parte să aşeze ochii,/ de o
parte să-mi aşeze părul.// îmi urează bun venit.// şuvoaie de apă vin din toate
părţile,/ privesc acei ochi rotunzi. se revarsă fântânile/ cu var. aerul rece
în pori, în globii oculari./ simt palma lui strângându-mi gâtul. apoi mişcarea/
buzelor pe faţa mea. recunosc apropierea asta.// sapă în gâtlej. desface pieliţele
cu grijă;/ coboară mai adânc. ritmul sacadat al înaintării,/ căldura de
neoprit.// în astfel de cripte asfixia/ posedă întregul trup.”
Ca şi în precedentele volume, autoarea mizează în textele ei pe fascinaţia
indusă de taină. Ceea ce poate surprinde
în Lemur, este efectul de mister
cuprins nu în expresii lirice lapidare, ci în unele de largă respiraţie. Poezia
este destul de tenebroasă, chiar vag psihedelică după cum se poate lesne deduce
dintr-o sumară trecere în revistă a unor cuvinte obsedante: limbaj atroce, devorare, imagini confuze,
şanţuri nămoloase, vale descărnată, stârvuri proaspete, mere putrede, lichid
vâscos, animal eviscerat sau chiar în sintagmă, febră. otravă. Prosimienii pot avea rol psihopomp, dar terifiante
sunt posibilele valenţe malefice, ei pot prevesti moartea sau atingând maximul
ferocităţii, devin capabili să muşte „braţele care i-au purtat atâta drum”.
Într-unul din poemele de referinţă, „îşi spune lemur mai ales în zilele de
toamnă.”, sunt inserate afirmaţii ce par desprinse din apocalipsă: „îl întreb
din nou, şi-mi spune:/ am întâlnit azi o fiară fără puteri.” Mai departe se
vorbeşte despre procesul de maturizare şi riscul de a alege între un drum şi un
altul, despre materie, dematerializare, despre auto/devorare şi despărţire.
Imaginarul concretului este scindat de ezoteric. „Lemur” este încărcat de
semne şi simboluri, unul dintre ele este spre exemplu laptele, elementul de legătură între om şi lemur, prin acest lichid
hrănitor se ajunge la empatie puternică între cele două fiinţe.
În concluzie, în „Lemur”, unul din volumele însemnate ale anului 2012,
citim o poezie foarte personală, marcantă prin stranietatea ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu