Filmul “Deep Water” (2022) este o ecranizare a romanului omonim al scriitoarei americane Patricia Highsmith (1921-1995), celebră pentru thrillerele sale psihologice, dintre care cel mai cunoscut este „Talentatul domn Ripley”. Patricia Highsmith a debutat în 1950 cu “Strangers on a train” (ecranizat la scurt timp de Alfred Hitchcock), a scris peste douăzeci de cărți, iar “Deep water”, al patrulea roman în ordine cronologică, a fost lansat în 1957. Pentru prima oară, povestea plină de tensiune și erotism a fost ecranizată în 1981, de regizorul francez Michel Deville, în „Eaux profondes”; în rolurile principale au jucat foarte tânăra Isabelle Huppert (aflată la începuturile carierei sale) și deja titratul Jean-Louis Trintignant. Pesemne filmul lui Michel Deville, făcut în stil chabrolian, a exercitat o deosebită fascinație asupra echipei care a contribuit la realizarea filmului de limbă engleză lansat recent și care arată prea mult ca un remake, și prea puțin ca o altă ecranizare a romanului Patriciei Highsmith. Cu toate acestea, regia filmului “Deep water” (2022) e în altă manieră, britanicul Adrian Lyne conferindu-i un caracter aproape realist, pe când „Eaux profondes” era un thriller de mister. Interpretările sunt distincte și ar fi nedrept să cădem în capcana de a o compara pe Ana de Armas cu Isabelle Huppert (ambele întruchipând-o pe Melinda) sau pe Ben Affleck cu Jean-Louis Trintignant (ambii au jucat rolul lui Vic). Intriga este aceeași: Melinda și Vic sunt doi tineri căsătoriți, au o vilă luxoasă și duc o viață de huzur, dar nu-s fericiți împreună. Melinda e o femeie de o frumusețe rară, dar nimfomană (sau doar instabilă?) ce-și permite să se afișeze în mod public cu amanții ei pe care îi și prezintă cu dezinvoltură soțului; Vic este soțul încornorat, el pozează în societate că acceptă cu stoicism apucăturile deșănțate ale soției, dar își ascunde abil tendințele psihopate, fiind de fapt un criminal care-și elimină cu tenacitate adversarii. Cei doi au împreună o fetiță adorabilă, a cărei precocitate este deopotrivă impresionantă și înfiorătoare. Zach Helm și Sam Levinson au făcut mici schimbări față de scenariul original și s-au străduit să aducă povestea în actualitate. Spre exemplu, Vic face aplicații web, o revistă glossy de fotografie și s-a pensionat timpuriu, îmbogățindu-se din patentarea unui cip pentru drone. Unul dintre iubiții Melindei nu este parfumier, ca-n filmul franțuzesc, ci un arhitect care construiește peste tot în lume clădiri pentru locuințe, cu certificate LEED. Iar rolul personajului Wilson (un excelent Tracy Letts) este dezvoltat și contribuie la amplificarea suspansului. Dar e prea puțin pentru ca “Deep water” să câștige notorietate. Nu știu dacă am dreptate, dar îi suspectez pe scenariștii americani că s-au uitat prea mult la filmul lui Deville, urmând firul narativ propus de acesta dimpreună cu Christopher Frank și Florence Delay; și nu au citit cu atenție romanul Patriciei Highsmith în care ar fi găsit sugestia unui deznodământ complet diferit. Romanul a fost publicat și în România, în 2021, cu titlul „Ape adânci”, la editura „Litera”, în traducerea Irinei-Marina Borțoi. “Deep water” reprezintă revenirea lui Adrian Lyne pe ecrane, după 20 de ani. Criticii de film și fanii regizorului s-au așteptat la o producție asemănătoare thrillerelor erotice și explozive: „Fatal attraction” (1987), „Indecent proposal” (1993), „Unfaithful” (2002). Majoritatea s-au declarat dezamăgiți atât de regie, cât și de performanța lui Ben Affleck. Totuși, mie mi s-a părut convingător în rolul unui bărbat cu o inteligență ieșită din comun, placid, etalând o seriozitate afectată, cu aere de superioritate, dar continuu măcinat în adâncurile sale sufletești de demonii geloziei morbide. Pe de altă parte, actrița de origine cubaneză Ana de Armas pare să cucerească tot mai multe inimi. În “Deep water”, ea a fost foarte feminină, rebelă și senzuală; dar abilitățile sale actoricești au fost mai bine evidențiate în filme ca “Blade runner 2049”, “Knives out”, “No time to die”. Cu siguranță ne dorim să o mai vedem și-n alte roluri și suntem nerăbdători să o vedem jucând-o pe Marilyn Monroe, în viitorul biopic “Blonde”. Deși redă o poveste sumbră, “Deep water” e un film plăcut de urmărit, datorită decorurilor elegante și cadrelor luminoase; cinematografia aparținând danezului Eigil Bryld. Chiar dacă nu e cel mai bun film al lui Adrian Lyne, regizorul merită aprecieri deoarece a făcut acest film la o vârstă venerabilă, confruntându-se cu dificultăți deosebite cauzate de pandemie. Filmul nu are pretenția de a fi cotat mai mult decât ceea ce este, nu a rulat în cinematografe, ci a fost distribuit direct pe platformele de streaming. Adrian Lyne a împlinit în martie 81 de ani și nu ar fi exclus ca “Deep water” să devină peste ani cântecul său de lebădă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu