recenzia filmului „Tigertail”
După ce ți-ai petrecut într-o țară străină cea mai mare
parte din tinerețe și anii de maturitate, atunci când îți vizitezi casa natală
după foarte mulți ani și o găsești în ruină, nu poate fi decât dureros. Este
scena nu de la începutul, ci din finalul filmului „Tigertail” (2020). Sfârșitul
e un nou început. Și viceversa e valabil dacă ținem cont că secvența din
debutul filmului cu imaginea infinit-verde a câmpului de orez este reiterată în
deznodământ.
Pin-Jui își atinge de timpuriu visul și emigrează în
America, unde se stabilește împreună cu soția sa Zhenzhen (interpretată de
Kunjue Li, mai apoi de Fiona Fu). Din păcate, în țara adoptivă viața nu va fi
lipsită de griji, așteptările sale despre visul american îi sunt înșelate, iar
problemele în cuplu nu întârzie să apară. Îl macină rutina (ilustrată prin
repetatele închideri și deschideri ale obloanelor magazinului unde muncește),
iar acasă nu găsește nici liniște, nici armonie; fără iubire este imposibilă
fericirea. Familia va prospera din punct de vedere financiar, evoluează și pe
scară socială, iar rafturile masive de cărți sugerează o solidă cultură
generală și o bună educație oferită copiilor. Dar bunăstarea nu-i apropie pe
cei doi soți; dimpotrivă.
Pin-Jui nu a fost un soț model și nici un tată iubitor. E
un bărbat ursuz. Chiar dacă a dezamăgit pe cei apropiați, nu este lipsit de
sentimente și regretele îl copleșesc. Singurătatea îi va umple viața.
Aplatizat, continuă să-și estompeze emoțiile și se arată insensibil față de o
singurătate în oglindă: cea a fiicei sale. Paradoxal sau nu, izolarea îl
conduce la autoanaliză, interesant mod regizoral de transmitere a acestui fapt:
prin succesiuni de imagini, nu prin cuvinte. În plus, ceva se va întâmpla: o legătură
din trecutul sensibil îi va îmblânzi inima. Iar evocarea amintirilor va crea o
punte între tată și fiică.
Filmul nu mi-a plăcut întru totul deoarece anumite
dialoguri între rude apropiate sunt protocolare, lipsite de familiaritate.
Aparent lipsit de emoție, filmul care în limba română are subtitlul „O poveste
de viață” chiar asta prezintă: o poveste
de viață. Ceea ce contează este că în mărturisirile sale până la urmă
Pin-Jui a reușit să fie obiectiv cu el însuși. Onest, a recunoscut locul și
importanța fiecărei persoane din viața lui.
Un film care se bazează mult pe text riscă să fie
monoton. Prin fragmentarea timpului și prin diversitatea lingvistică (engleză,
taiwaneză și mandarină; nuanțele au semnificații aparte!), „Tigertail” reușește
captarea atenției. Și din punct de vedere vizual este convingător: numeroase cadre
au calități plastice.
„Tigertail” (2020) a fost filmat în Taiwan și Statele Unite ale Americii. Regia și scenariul îi aparțin lui Alan Yang. Imaginea este semnată de Nigel Bluck, iar montajul este realizat de Daniel Haworth.
(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, octombrie 2021, p. 14)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu