Foc, o ardere mult prea tristă

A început luna decembrie, e luna când aşteptăm sărbătoarea bucuriei, Crăciunul. Şi totuşi, acest Crăciun nu va fi în acest an pentru toţi românii unul al Bucuriei. Poate cei care nu am fost direct afectaţi de tragedia de la Colectiv, uităm prea repede ceea ce s-a întâmplat. Duminică, de Sfântul Nicolae, s-au împlinit 40 de zile de atunci... În multe biserici s-au ridicat rugăciuni pentru victimele din acel tragic incediu. De atunci şi până acum s-au iniţiat numeroase acte de caritate pentru a veni în ajutorul celor răniţi în Colectiv. S-au susţinut spectacole, concerte rock, totul pentru o cauză nobilă, iar Colectiv pare un strigăt de disperare dar şi de reînviere. Deşi există incompatibilităţi evidente, cu toate că chiar tragedia de la Colectiv a stârnit numeroase dispute religie versus muzica rock, barierele cad atunci când gândul tău şi inima sunt dedicate faptelor bune, indiferent dacă eşti creştin-ortodox sau rocker. Cam asta este şi idee piesei "Foc" de Vali Bolat, o producţie a "Teatrului de Cartier", avându-i în distribuţie pe Valentin Branişte şi Alina Neagu, regia fiind semnată tot de Valentin Branişte. Piesa este inspirată din drama Colectiv şi are acest sinopsis: "Un tata vaduv, profesor de geografie si pasionat de ortodoxie care traieste din meditatii. Avem de partea cealalta o fiica rockerita care nu e tocmai intr-o relatie buna cu tatal sau si propria-i persoana. O rebela la 30 de ani, absolventa politologie, casierita la hypermaket in Bucuresti. Ea spera sa evadeze din cotidian prin universul vietii de club si anturaje.La prima vedere lupta se da intre generatii, dar in plan spiritual conflictul este intre lumea nevazuta si SISTEM. Aproape ca un ritual: acasa , servici si club. La un moment dat destinul iese din matca. Casierita la hypermaket are un fetish sa ajute la artificiile de la lansarile de albume din club. Prietenii au poreclit-o Fetita cu chibrituri. Numai ca jocul cu focul e periculos..."
Dincolo de conflictele dintre cele două personaje, aşa cum sunt anunţate încă din sinopsis, mie mi s-a părut că ceea ce leagă piesa şi îi dă şi un anume farmec este chimia dintre cei doi, tandreţea şi căldura pe care tatăl şi fiica o manifestă reciproc unul faţă de celălalt. Deşi diferiţi temperamental, cu stiluri de viaţă şi preocupări incompatibile, ei trecuseră deja printr-o dramă de familie, asta pe de o parte a dus la sublinierea deosebirilor de suprafaţă, iar pe de altă parte, şi aici este esenţa, intensificând apropierea sufletetească. Pentru că inima nu are reguli impuse nici de canoanele religiei, nici de nonconformismul unei muzici. Iar pasiunea pentru rock a fiicei şi fundamentalismul religios al tatălui, în substraturile lor interioare, reprezentau acelaşi lucru: un refugiu, o platoşă împotriva morţii.
Finalul este intens, tulburător, straniu, şocant... Aşa cum au fost multe episoade Colectiv.
Am apreciat textul foarte bine scris tot de Valentin Branişte, Vali Bolat este numele său real, iar Valentin Branişte numele de scenă. Interpretările celor doi actori, Valentin Branişte şi Alina Neagu, au fost foarte bune. Mi s-a părut extrem de solicitant rolul fetei, cu multe treceri de la static la dinamic, de la o stare sufletească la alta.
E o piesă grea, cu un final greu de suportat de spectator. Am vrea poate să facem altceva, să agăţăm globuri în brăduţul de Crăciun, ar fi mai confortabil pentru noi să uităm, să ne facem că uităm... DAR... 
NU trebuie să uităm, nu avem voie să uităm. Şi asta cred că este cea mai mare miză a piesei de teatru "Foc".

Valentin Branişte şi Alina Neagu în spectacolul "FOC",
text inspirat din drama COLECTIV