Viorica Zaharia şi infinitul copilăriei

Acest articol l-am scris pe la începutul anului 2009. Era postat pe blogul viosavu.ablog care mi-a fost desfiinţat. Am crezut că l-am pierdut definitiv, mai ales că nu îl publicasem decât pe blog. L-am regăsit în email.
Îl postez aici chiar dacă are multe stângăcii de natură stilistică, o fac întru amintirea Vioricăi, pictoriţa cu ochi mari de copil, prietenă minunată!... Mi-e tare dor de Viorica!
VIORICA ZAHARIA  (28 octombrie 1955 - 7 februarie 2015)

    Expoziţia pictoriţei Viorica Zaharia, organizată la Galeria Nouă din Bacău, 31 mai 2008. Acea expoziţie o păstrez vie în memorie. Văd şi acum cu ochii minţii câteva tablouri: cel în care nuditatea copiilor este cât se poate de firească. Copiii sunt purtaţi de către un animal fabulos, albastru, într-o lume feerică, a visului, a fanteziei, într-o lume de basm. Cei doi copii, un băiat şi o fetiţă au sub ocrotire o maimuţică. De fapt fetiţa „ţine pe braţe” maimuţica, iar băiatul stă lipit de spatele fetiţei pe care o protejează. La fetiţă se poate citi deja spiritul matern, baiatul are ceva din siguranţa masculină. 

Îmi amintesc relaxarea pisicii care picotea pe „cuverturi” moi, pufoase, calde, ademenind la un somn liniştit. Băieţelul cu capul rotund ca o minge, cu doi ochi de cărbune în care poţi admira uluirea de a descoperi universul înconjurător. E surprins într-un moment când pare satisfăcut de alegerea făcută între două opţiuni: maşinuţa era mai importantă decât ursuleţul cu cheiţă. 

   Îmi mai amintesc copilaşul acela sfios, drăgălaş de somnoros, îmbrăcat în pijamale roz, însoţit de o pisică îndrăzneaţă cu ochi oblici, sticloşi şi galbeni. Dar şi pisica verde privind ca într-o vitrină, la nedumerirea copilaşului. Păstrez vie în memorie căsuţa, la care Viorica Zaharia a primit o scrisoare pe care scria cu litere de o stângăcie înduioşătoare, „La mulţi ani, mami!”. Iar în camera cu cărţi m-am văzut intrând, recitind cu aceeaşi plăcere minunatele poveşti ale copilăriei, admirând frumoasele ilustraţii ce nu trebuie să lipsească din cărţile pentru copii.
    Expoziţia s-a aflat sub semnul copilăriei cu trăsăturile fundamentale: jocul, tandreţea, gingăşia, candoarea şi visarea. Expoziţie luminoasă, caldă, solară, care a deschis o uşă spre universul copilăriei, acea Copilărie după care tânjim fiecare dintre noi oamenii mari, fie că recunoaştem sau nu. Artista a creat o atmosferă în care trecerea timpului este lipsită de vreo importanţă. Viorica Zaharia a realizat cu inteligenţă plastică un univers magic şi unitar-armonios, prin esenţializare şi geometrizare.
     Viorica Zaharia s-a bucurat de aprecieri desosebite iar la sfârşitul anului 2008 ea a fost unul din cei doi artişti plastici premiaţi de către Uniunea Artiştior Plastici din România – Filiala Bacău.
Notă importantă: Despre această expoziţie au scris articole pertinente Carmen Istrate Murariu , pe blogul ei pot fi admirate mai multe imagini Viorica Zaharia şi culorile copilăriei şi, în revista "Ateneu", iulie 2008, p. 18, criticul de teatru şi artă Carmen Mihalache - "Când nu mai suntem copii"
(daţi click pt accesarea directă a postărilor)

 

De la stânga la dreapta: Geanina Ivu, Bogdan Antochi, Elena Lupaşcu, Viorica Zaharia,
pe rândul de jos: Violeta Savu, foto de C-tin Broşu