Nativă

nesătulă de zile mă voi odihni pe pământ 
străin. animale de pradă setea şi-o vor
potoli. vor fi blânde ca oile. uriaşă
va creşte verdeaţa ce va hrăni
cerbii şi lupii.

în zi însorită fără undă de vânt, desfătare voi fi peştilor
solzii lor pază necuprinselor taine din sufletul meu,
fir de undiţă întins, scară spre cer.
nu va şti pescarul de ce vibrează
stăpân peste libertate şi timp.

(poezie cuprinsă în vol. Din depărtare el mă vedea frumoasă, 2011, Ed. Tracus Arte)

foto: Henri Cartier-Bresson


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu