Ovidiu Ungureanu, fotograful la cote extreme

articol despre Ovidiu Ungureanu, scris de artistul fotograf Viorel Cojan si publicat in Revista Ateneu nr. noiembrie-decembrie, 2010, p. 24:

Ascensiunea fulgurantă a fotografului Ovidiu Ungureanu – după numai 3 prezenţe în saloanele UAP Bacău, îl confirmă cu această primă personală, având coeziune, mesaj şi valoare ca pe un cert creator ce şi-a făcut din fotografie un adevărat azimut artistic.

O figură insolită în sine deşi afişează o prezenţă fragilă, timidă, e un adevărat spirit aventurier - gen Discovery, un Ulise sui generis ce-o părăseşte pe frumoasa „Penelopă” şi delicata sa fiică, aruncându-se în lungi expediţii fie la volanul unui 4x4, pe şeaua unui nărăvaş ATV sau la timona unei şalupe. Dacă luăm în consideraţie formaţia sa dintâi – absolvent al Academiei Navale, navigator cu mai bine de 7 ani pe mările şi oceanele lumii (mai apoi s-a angajat în marketing management) îl vedem în Lumea apelor în elementul său. Pixelii de aur pe care-i caută sunt chiar fotografiile pe care le surprinde în intimitatea miraculoasă a Deltei. Mă pot hazarda, pe baza propriei experienţe în afirmaţia că acest subiect este foarte dificil. Seducţia farmecului molatec te poate ameţi să vezi fotografii peste tot şi de fapt să nu le vezi deloc. Constat la Ovidiu că a reuşit să decupeze imagini aproape metafizice, încărcate de măreţia spaţiului, reconstituind cu migală imaginea liniştii şi meditaţiei. Un început de lume încremenit parcă dacă nu ar apărea câteva amprente de viaţă, un grup de cai, un cârd de simpatice gâşte sau cormorani pândind pe luciul apei. Dacă v-aţi întreba de ce nu apar şi clasicele lotci pescăreşti, răspunsul ar fi că acestea fiind acum din plastic le-a ignorat găsindu-le o pată stridentă pe acest tărâm virgin. Remarcabilă fotografia cu marinarul de pe puntea unei şalupe, surprins în manieră Magritte sau De Chirico, replică lacustră a tabloului Lumea Cristinei a lui Andrew Wyeth, un solitar pe o planetă a apelor. Predispus aventurii şi extremelor, Ovidiu Ungureanu se avântă şi într-o temerară expediţie cu ATV-urile în Munţii Parângului - cu atât mai spectaculoasă trecerea de la nivelul 0, la înălţimi sfidătoare de unde vine cu un accent de final apoteotic, la care participă întrega orchestră. Piesa de rezistenţă a expoziţiei este un apus de soare surprins cu măiestrie de pe podul de la Năvodari, într-un moment unic, spectaculos, blocând aproape circulaţia, captând Astrul Zeu în singura zi pe an când poate cădea la apus pe acea perspectivă. Podul mărginit de o parte şi alta de stâlpii electrici configurează parcă scheletul unui uriaş cetaceu ce a înghiţit soarele. Parcă revenind cu picioarele pe pământ, marinarul Ovidiu Ungureanu spre deosebire de alţi marinari care au făcut din asta un dezastru, se revendică ca un fotograf de talent, iar evoluţia lui viitoare ne face deja nerăbdători. M-a impresionat în această colecţie fotografică atmosfera magică de îmbrăţişare tăcută, a Dunării cu Marea, după ce fluviul adună miile de râuri de-a lungul a jumătate din continent, primeşte sărutul sărat al morţii într-un decor fastuos de linişte şi pace, trezind parcă în noi nostalgia Paradisului pierdut.

Viorel COJAN