Pictură sensibilă, lucidă și puternică

Silvia Tiperciuc - Autoportret

La recenta expoziție de pictură a Silviei Tiperciuc, deschisă pe 18 mai, la Muzeul de Artă Bacău, în cadrul manifestării „Noaptea Muzeelor”, 
artista a ilustrat în peisajele sale nu doar grădini scăldate în splendoare, pe care i le știam din personalele anteriore, ci și imagini din călătoriile făcute, înscrise profund în harta memoriei sale afective: orașul italian Florența, biserica San Giovanni degli Eremiti (aflată în cartierul antic Albergaria din orașul sicilian 
Palermo), Mănăstirea Sâmbăta de Sus, o bisericuță veche din lemn din localitatea Pârteștii de Sus (județul Suceava), cartierul Bucium din Iași, stațiunea montană Vatra Dornei, Mănăstirea Hîncu din Republica Moldova, Muntele Ceahlău. Impresionante sunt și portretele și autoportretele, cu linii simple, dar tari, precise, cu expresivități ce devoalează tipologii. Privindu-i, m-am simțit privită, și aș fi fost curioasă să-i întâlnesc pe: Oana, Laurențiu, Soția pictorului Ion Neagoe și, în mod deosebit, pe mama artistei, ai cărei ochi adânci scrutează înălțimi. Autoportretele sunt din etape diferite – seria poate fi receptată ca un experiment despre trecerea timpului.   

Silvia Tiperciuc - „Mama”

Paleta de culori a Silviei Tiperciuc este delicată și de obicei restrânsă, excepție făcând cele două picturi în care este ilustrată Vatra Dornei, unde artista a folosit aproape toate tonurile de verde pentru redarea copacilor, iar clădirile/casele, alipite la calcan, sunt redate într-o cromatică bogată și foarte intensă. Tentez să cred că în aceste două panorame intitulate „Vatra Dornei” se simte cel mai mult competența artistei de restaurator. Celelalte peisaje sunt mult mai diafane, au o anumită tandrețe, invitând la meditație.

Este evident că artista stăpânește cu asupra de măsură tainele picturii. Picturile sale demonstrează multă îndemânare, cunoașterea tehnicilor pentru captarea luminii și pentru redarea condițiilor meteorologice.

Arta Silvei Tiperciuc are ceva senzorial. O poezie în culori care liniștește sufletul privitorului. Paradoxal, asta nu exclude faptul că este o pictură lucidă și puternică.  

Silvia Tiperciuc - „Vatra Dornei”

(fragment din articolul publicat de Violeta Savu în numărul 658 al Revistei „Ateneu”,Iunie 2024, număr care este disponibil integral, în format pdf pe site-ul oficial al revistei https://revista-ateneu.ro/ )