Solitudine în Nomadland

„Nomadland“ (2020, regie Chloé Zhao) nu este neapãrat despre recesiunea americanã în general sau, în particular, despre închiderea fabricii „US Gypsum“. Marea crizã economicã oferã doar contextul relatãrii poveștii de viațã a unei femei simple din America. Filmul este despre solitudine și despre modalitatea de a gãsi luminã, frumusețe și bunãtate chiar într-o singurãtate nu doar asumatã, ci și asimilatã. Frances McDormand o interpreteazã foarte convingãtor pe Fern, o femeie de peste 60 de ani, care a pierdut toatã agoniseala ei de-o viațã. Neavând copii, rãmasã vãduvã, Fern împacheteazã puținul pe care-l putea lua cu ea și pleacã la drum cu o dubițã transformatã în spațiu de locuit, cãlãtorind din loc în loc prin Vestul American, fãcând popasuri în parcuri amenajate special pentru cei care trãiesc în rulote. Atunci când este compãtimitã pentru cã a ajuns homeless, Fern riposteazã: „Nu sunt fãrã locuințã. Doar cã nu locuiesc într-o casã“. Deși nu-i lipsește pregãtirea intelectualã (cândva a fost profesoarã suplinitoare), în timpul vieții sale nomade își gãsește cu greu locuri de muncã, oportunitãțile pentru sezonieri fiind destul de reduse. Astfel, o vedem muncind în giganticul depozit „Amazon“, participând la strânsul recoltei din Nebraska, curãțind toaletele într-un parc de distracții etc. Va gãsi servicii mai bune din momentul în care îl va întâlni pe Dave (David Strathairn), un bãrbat tandru, cu care va lega o armonioasã prietenie. 

Combinație de dramã și documentar, „Nomadland“ are scenariul bazat pe o carte de nonficțiune a jurnalistei Jessica Bruder. Firul narativ destul de simplu, ariditatea relatãrilor de tip reportaj ar fi putut imprima un caracter stereotip, dar Chloé Zhao ocolește cu grijã toate capcanele, iar prin atenția specialã acordatã condiției umane realizeazã un film reflexiv. 

Acest road-movie este interesant și prin faptul cã au fost filmate persoane care în mod real își duc viața în rulote. Nu este prima oarã când regizoarea Chloé Zhao lucreazã cu nonactori; amintesc de „The rider“ (2017), care redã povești tragice despre staruri rodeo, din distribuția cãruia nu face parte niciun actor profesionist. Deși „The rider“ este relatat cu un plus de emoție, nu a avut totuși un succes rãsunãtor. Ambele filme îl au ca regizor de imagine pe Joshua James Richard, care cunoaște secretele luminii și are puterea de a revela ca nimeni altul simbioza omnaturã. Spre deosebire de „The rider“, „Nomadland“ se detașeazã printr-o construcție impecabilã, este bine sistematizat, include numeroase simboluri despre viațã și moarte, iubire și suferințã, început și sfârșit, libertate și îngrãdire: ținuturi înghețate, deșert, ocean, cactuși, pietre, foc, pãsãri, zbor, stânci, tatuaje, caschetã de miner, cer plin de stele, o verighetã, un gard spart, o casã goalã, șosele ce par a se prelungi la infinit etc.). Participarea a doi mari actori cum sunt Frances McDormand (în rolul principal) și David Strathairn (în rol secundar) ridicã valoarea filmului, aducându-i totodatã vizibilitatea meritatã. 

„Nomadland“ a fost în 2021 marele câștigãtor la Premiile „Oscar“, fiind votat „cel mai bun film“, Chloé Zhao „cel mai bun regizor“, Frances McDormand „cea mai bunã actrițã în rol principal“; Chloé Zhao a mai fost premiatã pentru „cel mai bun scenariu adaptat“ și „cel mai bun montaj“, iar Joshua James Richard a fost gratificat „pentru cea mai bunã imagine“. La decernarea premiilor, Chloé Zhao a spus: „Am gãsit întotdeauna bunãtate în oamenii pe care i-am întâlnit peste tot în lume“; cred cã în asta constã secretul marii ei reușite: cãutând și gãsind bunãtatea.

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, mai 2021, p. 4)

„Filmul este o realitate perceptibilă și așa și este perceput de către spectator, ca o realitate paralelă.” Andrei Tarkovski