Vernisajul
din data de 5 iulie 2018 a fost deschis de scriitorul Florin Toma, din
alocuțiunea căruia spicuim: „Artistul ne propune un sacru cuminte, plăcut, cu
gust. Expoziția este o succesiune, un traseu de goluri. Absența este o lipsă,
fără a fi anulare. Absența este obligată să se predea! Golul din filozofia
chineză, considerat la fel de valoros ca plinul, este reesențializat în arta
sculptorului Maxim Dumitraș, care este capabil să creeze un vortex temporal”.
Forma
lucrărilor din expoziție (cercuri, arce de cerc, elipse), cât și titlul
sugestiv invită la numeroase interpretări. Putem vorbi la nesfârșit despre
principiul vidului enunțat de maestrul chinez Lao Zi sau despre ideile
filosofului german Martin Heidegger, care consideră fundamentală pentru
metafizică întrebarea „De ce este de fapt ființare și nu, mai curând, nimic?” „Tot
ceea ce este nimic cade sub această întrebare, în cele din urmă chiar și
nimicul însuși; dar nu pentru că el ar fi ceva, o ființare – de vreme ce vorbim despre el –, ci pentru că el este «nimicul»”. Putem continua cu părerile poetului
român, cu doctorat în filozofie, Ioan F. Pop: „«Nimicul» se ruinează în sine,
în propria absență. [...] Dumnezeu este singurul care își conturează prezența
direct dintr-o absență”. Iată o altă
trimitere la sacru, la divinitate, la absolut. Ne amintim de Descartes, care spunea
că neantul, zero absolut nu există, iar fizicienii moderni confirmă acesta.
Ceea ce nu poate exista în concret (în analiza matematică există expresia „când
x tinde la zero”) devine sursă de inspirație pentru anumiți artiști, poeți,
acei visători pe care unii îi numesc vizionari.
Vorbind
despre lucrările din expoziția „Absențe încercuite”, aș recurge nu doar la analogii
filozofice. Mă gândesc la arta modernă, conceptuală, minimalistă. În 2007, Miroslaw
Balka înscrie un bec cu incandescență într-un cerc. De altfel cercul, la fel ca
la Maxim Dumitraș, este un motiv recurent al artistului polonez. În anul 2000, Martin
Creek prezenta la Muzeul de Artă Modernă din New York („MoMA”) o lucrare ce
consta dintr-o cameră goală, cu pereți albi, în care lumina și întunericul
alternau, câte cinci secunde, purtând sugestivul titlu „The lights going on and
off” („Luminile care se aprind și se sting”).
Poate cea
mai potrivită lectură a expoziției sculptorului Maxim Dumitraș de la Galeriile „Karo” s-ar
produce într-o liniște absolută, publicul audiind acea compoziție din 1952 a lui
John Cage – 4’33’’
– în care
lipsa sunetului e absență și plin deopotrivă.
Dar și
vernisajul din 5 iulie 2018 a fost la înălțime, cu un public numeros, din care
au făcut parte oameni de cultură, jurnaliști, scriitori, actori, artiști români
și străini: Yoshin Ogata, Amancio Gonzalez Andres, Napoleon Tiron, Ilie Boca,
Ioan și Dragoș Burlacu, Iulian Bucur, Geo Balint, Viorel Cojan, Viorel Costea,
Ștefan Hagimă, Geanina Ivu, Eliza-Noemi Judeu, Carmen Mihalache, Ion Mihalache,
Carmen Poenaru, Val Mănescu. Mai menționăm că Napoleon Tiron (România),
japonezul Yoshin Ogata și spaniolul Amancio Gonzalez Andres sunt sculptorii care
fac parte, în această vară, din Proiectul de rezidențe artistice „Albastru”,
inițiat de Centrul de Cultură „George Apostu”, aflat acum la cea de-a doua
ediție. Și în acest proiect îl întâlnim pe Maxim Dumitraș, el fiind curatorul
programului în fiecare an, la prima ediție, din 2017, participând în dublă
calitate: de curator și de rezident.
(Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, iulie-august, 2018)
(Sursa FOTO: Centrul de Cultură "George Apostu" Bacău, România, pagina fb, fotograf: Victor Eugen Mihai VEM)
Martin Creed - „The
lights going on and off” („Luminile care se aprind și se sting”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu