Declic în silabe. Ediţia a II-a


Proiectul „Declic în silabe – Japonia departe – aproape de Bacău”, demarat anul trecut, a continuat și anul acesta, inițiatorii lui, după succesele repurtate anul trecut, propunându-și să îl transforme într-o tradiție. Şi de data aceasta proiectul a inclus o interesantă expoziție de fotohaiku, care s-a vernisat la data de 15 mai 2015, în Galeria „Hol” a Muzeului de Istorie „Iulian Antonescu”. Provocarea a fost lansată din nou de fotograful Constantin Broșu, care dovedește și în această expoziție un devotament deosebit pentru fotografie. Cinzecișipatru de imagini, peisaje desprinse din natură, au inspirat nici mai mult, nici mai puțin de treizecișipatru de haijini care au creat poezii haiku, fiecare fotografie fiind însoțită de trei poezii. Publicul prezent dar și critici de specialitate au apreciat expoziția de fotohaiku de anul acesta ca fiind chiar mai reușită decât cea de anul trecut. Așa și este, fotografiile deosebit de sugestive au și mai multă dinamică, un evident câștig în claritate, o atenție mai profundă asupra detaliului. Și, nu lipsesc imaginile cu un important accent de spectaculozitate. 
Calitatea fotografiilor a condiționat poeziile să se ridice de asemenea la un nivel înalt. Ceea ce s-a și întâmplat. Am parcurs această expoziție ca pe o carte și cred că ar fi de bun augur editarea unui album, o idee la care se gândesc foarte serios organizatorii proiectului. Bine ar fi dacă s-ar găsi și sprijinul financiar prin sponsorizări pentru împlinirea lui, pentru că succesele de public pe care le provoacă acest inedit „Declic în silabe” sunt o excelentă și incontestabilă carte de vizită.
Din creațiile haijinilor, ofer spre delectarea cititorilor revistei, o selecție de haiku-uri care m-au atras în interioritatea lor. Simple invitații la meditații (amintesc că simplitatea este una din cele mai înalte calități ale haiku-ului), rememorări ale unor stări (re)cunoscute... Versurile și imaginile  mi-au readus amintiri... unele din copilăria cu minunatele vacanțe la țară, unele m-au făcut să-mi aduc aminte întâmplări și secvențe din drumețiile făcute, altele m-au făcut să mă gândesc la diferite etape de spiritualitate. 

Multe dintre ele mi s-au părut atât de familiare încât m-au făcut să mă simt apropiată de fotohaiku-ul în întregul lui, imagine sudată cu poemul nipon.
privighetoarea -/ în cântul ei vibrează/ şi gardul de fier”, „drumul sub omăt -/ vrăbii înfometate/ ciugulesc raze”  (Virginia Popescu), „poalele albe -/ macii înfloresc pe rând/ urma acului”, „zi de iarmaroc -/ soarele dimineţii/ umple căruţa” (Oana Gheorghe), „tainic jurământ -/ pecetluind momentul/ o buburuză”, „sat întroienit -/ prizoniere pe ogor/ trei stoguri cu fân” (Mihaela Băbușanu), „sirenă în port -/ larma pescărușilor/ o acoperă”, „linie moartă -/ născută între fiare/ o buruiană” (Dumitru Radu), privind abisul -/  și umbra veveriței/ plină de mușchi”, „zi de salariu -/ măturătorii se-aleg/ doar cu castane” (Cezar Florin Ciobîcă), „ghetele rupte/ ale călătorului -/ nicăieri drumul” „după dragoste -/ şi rochiţa rândunicii/ udă de rouă” (Ioan Marinescu), „bondarii roată -/ la umbra salcâmilor/ un cal înhămat” (Ioana Bud), „copilărie -/ presărat cu muşeţel/ drumul spre casă” (Violeta Urdă), „nopți fără lună -/ printre nuferii galbeni/ doar Carul Mare” (Ana Urma), 
„canton părăsit -/ numai iarba fiarelor/ mută acele”, „floare de mac -/ prea aspre azi mâinile/ ca să te mângâi” (Petru Ioan Garda), „greieri amuţiţi -/ miros de sevă verde/ în urma coasei” (Daniela Zglibuţiu), „stampă regală -/ kimonoul fecioarei/ şi o cicoare” (Daniela Varvara), „cămin părăsit -/ doar pisica rămasă/ paznic în tablou” (Speranţa Rubin), „c-un smoc de iarbă/ cosaşul şterge coasa -/ soarele-n zenit” (Corneliu Traian Atanasiu), „vechiul felinar -/ de-o parte şi de alta/ jumătăţi de lună” (Valeria Tamaş), „linia apei -/ valurile şterg pe rând/ urmele noastre” (Iulia Ralia), „stropii de ploaie -/ răcoare vrăbiilor/ strânse la cioatcă” (Lenuța Gabriela Ocneanu), „conversatie -/ bătrân aplecându-se/ să-i şoptească ierbii” (Adelina Popovici), „sârmă ghimpată -/ acelaşi cer şi-aici şi/ dincolo de ea” (Dan Norea), „vrăbii ciripind -/ alături de joaca lor/ doar un fir de știr” (Ana Olimpia), „pasăre rară -/ neobișnuit popas/ pe fierul beton” (Octavian Mareș), „prin omătul alb/ urme de paşi către schit -/ clopot de seară” (Tincuţa Horonceanu Bernevic), „ziua recoltei -/ iar mi-au rămas între dinţi/ sâmburi de nucă” (Vasile Conioşi-Mesteşanu), „copilărie -/ iarba e mereu crudă/ sub măceşii copţi” (Mioara Băluţă), „pe fundul ceștii/ în ultimul strop de ceai/ văd luna plină” (Magdalena Dale), „stejar din Borzeşti -/ sub coroană ghetele/ spânzuratului” (Frăţilă Genovel-Florentin), „parfumul de crin/ adoarme şi grădina -/ geamul e închis” (Mara Paraschiv). Și-au mai adus contribuția cu versuri și autorii Maria Oprea, Letiția Iubu, Argentina Stanciu, Mihaela Cojocaru, Eduard Țară, Sorin Radu Zaha.
Nici cartea nu a lipsit la acest vernisaj, a fost lansat volumul de haiku „Femeia bonsai”, semnat de Mihaela Băbușanu. Evenimentul s-a încheiat cu dansuri japoneze executate de un grup de tinere din cadrul asociației româno-japoneze „Himawari” din Iași.



Declic în silabe – un proiect cu multe șanse de a căpăta perenitate! Felicitări organizatorilor, fotografului Constantin Broșu, poetelor Oana Gheorghe și Mihaela Băbușanu și tuturor celor care s-au implicat sufletește și creativ!
Violeta SAVU, articol publicat în Revista Ateneu, nr. 551-552, iulie-august, 2015 (p. 24)